sa simti mirosul de piatra uda amestecata cu tarana si flori. Din cand in cand mai latra cate un caine, dar pentru ca te simte ca-ti place tabloul asta, iti da pace.Mi-ar fi placut sa fiu intr-un tren/masina/barca /bicicleta/anything in drum spre ceva foarte indepartat, eventual ceva care se departeaza pe masura ce inaintez..dar din cand in cand sa opresc, sa-mi arunc privirea in zare si poate sa respir lung.
Pe vreme de vesnic rasarit, cand intotdeauna sunt mai putini ochi..sa-mi dansez picioarele goale in nisip/iarba tunsa/pamant/piatra cubica. Sa-mi privesc piciorul cum se muleaza pe pietrele de forme diferite..sa mi se zbarleasca pielea pe gamba, iar pieptul sa mi fie plin de pure pleasure.
Un episod ca asta am trait la spargerea unei petreceri - petrecere unde nu ma simtisem nici pe jumatate eu; eram in drum spre casa.
Ne intelesesem sa mergem si sa ne intoarcem impreuna. La vremea aceea nu cunosteam definitia unei intalniri. Plecand de acasa fara informatia asta, la intoarcere n-am mai venit impreuna.
Petrecerea undeva in afara orasului. Drumul spre casa, o semi-aventura.
Anjunsesem in jur de 6 la gura orasului, am luat o masina care promitea sa ajunga in centru.
Calea 13 sept. la ora 6 dimineata inseamna un singur lucru: Rasarit de soare. Desi nu am gustat prea multe dulcegarii alcoolice, m-am exprimat foarte deschis la vazul rasaritului..M-am ridicat in picioare si ca un copil care vede o stea cazatoare, am stricat "rasare soarele!" Dupa cateva statii m-am despartit de fetele cu care plecasem. Am luat o alta masina pana la universitate..nu stiu ce masina era, as mai lua-o din cand in cand..a pupat Cismigiul pe Stirbei Voda, in momentul in care se ridica un fel de ceata din iarba. Mi s-a oprit inima in loc. Nu mai vazusem asta in Bucuresti niciodata.
Cobor in fata Universitatii, linistea inca apasa. La colt de strada, doar tigancile florarese isi aranjau taraba, stropeau strada cu apa. Ajung in statia mea de pe Carol, imi astept 66 intr-o linistea semi rece dar dulceaga. Vis-a vis, un bloc vechi, iar la ultimul etaj o terasa mare si plina de iedera si tot felul de verde. In umbra simti racoarea aia de roua, strada goala si o lumina inca pui.
Mi-a venit 66 si mi s-a rupt firul.
As fi putut ajunge mai devreme acasa, si poate n-as fi fost nici singura, dar sigur n-as fi vazut 13 sept inflorind, ceata din Cismigiu sau tigancile florarese care dimineata care au locul lor in frumos. Dar le-am vazut si o stiu mai bine decat ele.
Acum stiu ca orice drum am de facut, mergand singura, n-am sa-l gresesc niciodata..pentru ca am ochi pentru nevazut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu