Dincolo de apus, la marginea cotorului zilei, în adâncitura aia care trece de negrul portocaliu, apoi de negrul rubiniu sau rose, dupa caz, dacă te râcâie să priveşti pe sus, te izbeşti de negrul albastru. De fapt nu te izbeşte, ba chiar dimpotrivă, sentimentul e ăla de întindere nesfârşită ca atunci când te joci de-a v-aţi ascunselea şi te prinde noaptea. Brusc ai un spaţiu infinit la dispoziţie şi ca in pădurile lui Eliade, spaima sau teama e una dulceagă, placută şi se rezumă doar la a nu te inţepa sau zgâria..pt ca nu-i aşa, până la urmă, doar instinctul de supravieţuire în formă fizica(la supravieţuire mă refer) este singurul care întradevar există, restul fiind dezvoltate de noi inşine intr-un context mai mult sau mai puţin îndreptăţit sau necesar. Aşadar, o bună parte din temerile care ne savurează zi de zi sunt doar în mintea noastră pt că's crescute din standarde împletite tot de noi.
Ce-ar merge un joc de-a v-aţi ascunselea acum..oricand..
P.S. Porcaria asta am scris-o in drum spre ai mei cu genunghii aproape la gura, pt ca in fata mea un nebun isi tinea geanta de voiaj la picioare si vorbea in continuu. Mi-am pus castile si am mazgalit orice.
P.S. Porcaria asta am scris-o in drum spre ai mei cu genunghii aproape la gura, pt ca in fata mea un nebun isi tinea geanta de voiaj la picioare si vorbea in continuu. Mi-am pus castile si am mazgalit orice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu