Mă las dusă,departe şi tot mai departe dacă ar fi după mine. Şi aşa în mâna şoferului, a conducatorului de tren şi de trend în momentul ăla, te afunzi în mersul accelerat al lucrurilor. Ai prefera poate şi o ploaie, mai degrabă viscol, o dovadă a faptului că te-ai lăsat in mâini bune condus. Şi dorinţa prinde coajă..apare vântul, apoi prima picatură, şi sfâşie decorul în umbre mai pe placul tău. Din seninul rece şi fără mină, în roşu aprins prost întins cu carioci uscate , din paşnic în vijelios, din simplu în pe placul tău.
Şi da. Frenetic ajungi să atingi imponderabilitatea gusturilor şi a inspiraţiei. Şi atunci oricare ar mai fi viteza în care te scalzi,nu mai ai cum să o simţi.din momentul acela orice acceleraţie frânează.
Sau aşa ceva..orice ar fi însemnând asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu